Nicuşor Dan, despre tensiunile din Coaliţie: „Ne-am obișnuit cu atacurile. Un guvern minoritar nu e soluția”. Președintele Nicuşor Dan a comentat situația tensionată din interiorul Coaliției de guvernare. Afirmând că schimburile de replici dintre partide nu mai surprind pe nimeni, fiind deja o realitate constantă a scenei politice.
Șeful statului a declarat că, în ciuda atacurilor publice, mecanismul guvernării continuă să funcționeze atunci când este vorba despre decizii importante. Acesta a oferit drept exemplu măsurile legate de acciza la combustibil, unde partidele au reușit să colaboreze.
CITEȘTE ȘI: Incident șocant! Elevă de 15 ani, căzută din autocar în mers după deschiderea ușii de urgență
„Partidele se atacă de multă vreme, ne-au dat posibilitatea să ne obișnuim cu situația asta. Pe partea administrativă, lucrurile funcționează”, a explicat președintele.
În ceea ce privește scenariul unui guvern minoritar, Nicușor Dan a transmis un mesaj clar, considerând că o astfel de variantă nu ar fi potrivită în contextul actual.
„Nu cred că este o soluție fericită pentru momentele pe care le trăim”, a subliniat acesta, adăugând că, în cele din urmă, partidele din Coaliție vor ajunge la un acord pentru a continua guvernarea.
CITEȘTE ȘI: Tragedie! Un bărbat a murit după ce mașina a căzut într-o râpă de 7 metri
Referitor la numirea premierului, în contextul discuțiilor politice actuale, președintele a precizat că procesul este unul instituțional și trebuie respectat echilibrul între puterile statului.
„Președintele numește, Parlamentul susține Guvernul pe toată perioada exercitării mandatului”, a mai declarat acesta, evitând să dea un răspuns direct în privința susținerii unui anumit nume pentru funcția de prim-ministru.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































