CITEȘTE ȘI: Șef DSP trimis în judecată de DNA! Controale „anunțate” în spitale, în schimbul unor favoruri medicale
Proprietara, Nicoleta Arfire, susține că nu și-a recuperat niciodată bunurile, deși pe un document oficial apare o semnătură care ar atesta contrariul. Femeia afirmă că acea semnătură ar fi fost falsificată, iar bijuteriile – ceasuri, coliere, inele din aur și pietre prețioase – ar fi fost ridicate de o altă persoană.
Situația a ieșit la iveală abia în 2021, când aceasta a încercat să își recupereze bunurile. Atunci a descoperit existența unui document din 2009, pe care figura semnătura sa, dar și cea a polițistului care s-a ocupat de caz.
CITEȘTE ȘI: Șef DSP trimis în judecată de DNA! Controale „anunțate” în spitale, în schimbul unor favoruri medicale
În realitate, femeia susține că nu a intrat niciodată în posesia bijuteriilor, cu excepția unui autoturism.
„Toate bijuteriile mele, ale părinților mei și ale fiului meu minor. Erau lucruri de firmă, cu safire, rubine, diamante”, a declarat aceasta, descriind valoarea și proveniența bunurilor.
În urma unei plângeri penale, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați au dispus efectuarea unei expertize grafoscopice. Concluzia a fost clară: semnătura de pe document nu aparținea proprietarei.
CITEȘTE ȘI: Incendiu de proporții pe platforma unui fost combinat! Fum dens! Garda de Mediu alertată!
Cu toate acestea, ancheta nu a mai putut continua. Potrivit procurorului de caz, faptele erau deja prescrise la momentul sesizării, astfel că nu s-a mai dispus urmărirea penală împotriva unei persoane și nici administrarea altor probe.
Astfel, un kilogram de aur și bijuterii valoroase au dispărut fără ca cineva să fie tras la răspundere penală.
Între timp, femeia a fost condamnată într-un alt dosar la doi ani și patru luni de închisoare pentru trafic de persoane, pedeapsă pe care a executat-o. Stabilită în prezent în Spania, aceasta se confruntă cu probleme financiare, având sechestru pus de ANAF pe două apartamente din Galați.
CITEȘTE ȘI: Scene violente pe terasa unui local! Femeie lovită în cap, agresor băut urmărit ca-n filme și oprit după ce a intrat cu mașina într-un gard
Femeia susține că, dacă ar fi recuperat bijuteriile, ar fi putut achita datoriile către stat și intenționează acum să ceară despăgubiri de la instituțiile implicate, inclusiv DIICOT și structurile de combatere a criminalității organizate.
Cazul ridică semne serioase de întrebare cu privire la modul de gestionare a bunurilor confiscate și la responsabilitatea instituțiilor în astfel de situații. Mai ales în contextul în care o expertiză confirmă existența unui fals, dar nu mai poate produce consecințe juridice.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































