Elev de 12 ani, transportat cu elicopterul SMURD după ce a fost înjunghiat la școală de un coleg. Copilul are răni la gât, piept și spate. Scene șocante într-o școală din localitatea Vinga, județul Arad. Un copil de 12 ani a ajuns în stare gravă la spital. A fost atacat cu un obiect tăietor-înțepător de către un coleg, în urma unui conflict izbucnit între cei doi.
Incidentul s-a petrecut vineri, chiar în unitatea de învățământ. Gravitatea rănilor a impus intervenția elicopterului SMURD, care l-a transportat de urgență pe minor la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.
Medicii au anunțat că băiatul prezintă multiple leziuni în mai multe zone ale corpului. A fost supus unor investigații complexe pentru evaluarea exactă a stării sale.
CITEȘTE ȘI: Secretar de stat din Ministerul Agriculturii și șeful Autorității Fitosanitare, inculpați de DNA. Acuzații de transfer ilegal și prejudiciu de aproape 150.000 de lei
„În momentul prezentării în serviciul UPU, pacientul este echilibrat hemodinamic. Este conştient, dar prezintă multiple leziuni la nivel cervical, la nivel toracal şi la nivel lombar.
În momentul de faţă, pacientul se află sub investigaţii clinice şi paraclinice”, au transmis reprezentanţii Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara.
Potrivit primelor informații, conflictul dintre cei doi elevi ar fi degenerat rapid, iar unul dintre copii și-ar fi atacat colegul de mai multe ori.
Cadrele medicale și echipajele de intervenție au fost alertate imediat, iar victima a fost stabilizată înainte de a fi transportată cu elicopterul la Timișoara.
CITEȘTE ȘI: Motocicliștii, în atenția polițiștilor! Controale ample și testări pentru alcool și droguri
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul, în ce condiții elevul agresor avea asupra sa obiectul folosit în atac și dacă existau conflicte anterioare între cei doi copii.
Ancheta urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs agresiunea care a șocat comunitatea locală și mediul școlar din județul Arad.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































