Urmărit internațional pentru trafic de droguri, prins la frontieră cu actele altei persoane! Alături de el se afla o minoră dată dispărută. Un cetățean bulgar căutat la nivel internațional pentru trafic de droguri și o adolescentă din Bulgaria, dispărută de mai multe luni, au fost depistați la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu în timp ce încercau să intre în România folosind documentele de identitate ale altor persoane.
CITEȘTE ȘI: Mașini de lux furate din Europa, „spălate” în România. DIICOT a descins în șase județe și în București, prejudiciu uriaș de peste 800.000 de euro
Cei doi au fost descoperiți miercuri seara, în timpul unui control comun efectuat de polițiștii de frontieră români și bulgari asupra unui microbuz înmatriculat în Bulgaria.
Suspiciunile oamenilor legii au apărut în momentul verificării documentelor prezentate de un bărbat și o tânără, ambii cetățeni bulgari. Polițiștii au observat că fotografiile din actele de identitate nu corespundeau cu fizionomia persoanelor controlate.
Verificările ulterioare au arătat că documentele erau autentice, însă aparțineau altor persoane.
În fața anchetatorilor, cei doi au declarat că au recurs la această metodă pentru a ajunge în Germania, unde se aflau membri ai familiei lor.
CITEȘTE ȘI: Incendiu puternic într-un bloc din Aninoasa! O femeie a fost salvată din apartamentul cuprins de flăcări, iar două pisici au fost scoase din calea focului
Controlul în bazele de date a scos însă la iveală faptul că pe numele bărbatului era emis un mandat european de arestare de către autoritățile bulgare, acesta fiind căutat pentru infracțiuni legate de traficul de droguri.
De asemenea, fata care îl însoțea, minoră, figura ca persoană dispărută încă din octombrie 2025.
Adolescenta a fost preluată de reprezentanții DGASPC Dolj. Bărbatul a fost predat polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj pentru continuarea procedurilor legale.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































