Inspector ITM prins în flagrant de DNA după ce ar fi primit 20.000 de lei mită în sediul instituției. O inspectoare de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța a fost reținută de procurorii DNA. Femeia este acuzată că ar fi cerut și primit 20.000 de lei de la reprezentantul unei firme pentru a nu constata nereguli și pentru a evita aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, procurorii Serviciului Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale. De asemenea, reținerea pentru 24 de ore a Mihaelei Dobrescu, inspector de muncă în cadrul ITM Constanța, cercetată pentru luare de mită.
CITEȘTE ȘI: Descindere la o firmă de colectare a fierului vechi! Anchetatorii suspectează o evaziune fiscală de 270.000 de lei
Anchetatorii susțin că, în cursul lunii iunie 2026, aceasta ar fi pretins suma de 20.000 de lei de la reprezentantul unei societăți comerciale controlate de inspectorii de muncă. În schimbul banilor, funcționarul ar fi urmat să nu constate încălcări ale legislației muncii. De asemenea, să nu dispună măsurile sancționatorii corespunzătoare.
Conform procurorilor, controlul la societatea comercială vizată a avut loc în data de 3 iunie 2026.
Pe 9 iunie, inspectoarea ar fi primit suma solicitată chiar în sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța. În acel moment, procurorii anticorupție au organizat și realizat flagrantul.
După reținere, inculpatei i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile formulate împotriva sa, conform prevederilor Codului de procedură penală.
CITEȘTE ȘI: Incendiu puternic la un depozit de fier vechi! Coloane dense de fum au acoperit zona
Miercuri, 10 iunie, procurorii DNA urmează să o prezinte în fața judecătorilor de la Tribunalul Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
DNA precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură principiul prezumției de nevinovăție, de care beneficiază orice persoană cercetată până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































