Accident mortal. Un bărbat și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla s-a izbit de un cap de pod. Un grav accident rutier s-a produs duminică seara în satul Bărbătești, comuna Cocu, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un cap de pod. În urma impactului, un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite și transportate la spital.
La locul tragediei au intervenit de urgență trei echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, sprijinite de două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
CITEȘTE ȘI: Accident pe autostradă! Patru vehicule implicate, o femeie a fost rănită, iar traficul a fost blocat
Primele informații indicau că în autoturism se aflau trei victime. Una dintre ele fiind încarcerată, iar alta găsită în stare de inconștiență. Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, bărbatul nu a mai putut fi salvat și a fost declarat decedat.
Celelalte două persoane implicate în accident erau conștiente la sosirea echipajelor de intervenție. Acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
CITEȘTE ȘI: Scandal între doi bărbați după o partidă de băut. Unul a ajuns în arest
Pe lângă operațiunea de descarcerare și acordarea primului ajutor, pompierii au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.
Polițiștii au deschis o anchetă și urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































