Patru persoane au ajuns la spital după un accident cu trei autoturisme! Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs sâmbătă după-amiază pe Drumul Județean 546, în localitatea Curtișoara, județul Olt. În urma impactului, patru persoane au fost rănite și transportate la spital.
CITEȘTE ȘI: Scandal între doi bărbați după o partidă de băut. Unul a ajuns în arest
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Slatina, un autoturism condus de un bărbat de 78 de ani, din municipiul Slatina, a intrat, din motive care urmează să fie stabilite, în coliziune cu mașina condusă de un tânăr de 22 de ani, din comuna Curtișoara. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-o altă mașină, aflată în trafic, la volanul căreia se afla un bărbat de 60 de ani, tot din Slatina.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane. Toate fiind preluate de echipajele medicale și transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru investigații și tratament de specialitate.
CITEȘTE ȘI: Accident pe autostradă! Patru vehicule implicate, o femeie a fost rănită, iar traficul a fost blocat
Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au arătat că niciunul nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza producerii accidentului și împrejurările exacte în care s-a produs coliziunea.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































