Arestat după ce ar fi agresat sexual o fată de 13 ani și ar fi filmat actele. Anchetă DIICOT pentru viol asupra unui minor și pornografie infantilă. Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost arestat preventiv. Este acuzat de viol asupra unui minor și pornografie infantilă. Într-un dosar instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova.
CITEȘTE ȘI: Și-a atacat fiul cu un cuțit! Bărbat reținut pentru violență în familie
Potrivit anchetatorilor, la data de 29 iulie 2026, suspectul ar fi întreținut raporturi și acte sexuale cu o fată în vârstă de 13 ani, urmărind, potrivit acuzațiilor, realizarea unor materiale cu caracter pornografic.
Procurorii susțin că, în timpul faptelor, bărbatul ar fi folosit telefonul mobil pentru a filma mai multe imagini în care minora apărea în ipostaze sexuale explicite. Înregistrările ar fi fost păstrate în memoria dispozitivului.
CITEȘTE ȘI: Sfârșit tragic pentru un tânăr de 25 de ani. A sărit într-o baltă și nu a mai ieșit la suprafață!
În urma probelor administrate în cauză, la 31 iulie 2026, procurorii DIICOT au dispus reținerea suspectului, iar pe 1 august judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Ancheta este desfășurată de procurorii DIICOT împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj – Secția 15 Poliție Rurală Filiași.
CITEȘTE ȘI: Motociclist de 22 de ani, grav rănit după impactul cu un autobuz
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs faptele și pentru administrarea întregului probatoriu.
Pe parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































