Accident pe DN 72! Un șofer a rămas încarcerat după ce a intrat cu autoutilitara într-un ansamblu de vehicule. Un accident rutier s-a produs luni după-amiază, pe Drumul Național 72, în comuna Dragodana, județul Dâmbovița. În urma impactului dintre o autoutilitară și un ansamblu de vehicule, unul dintre șoferi a rămas încarcerat.
La fața locului au intervenit polițiștii Formațiunii Rutiere Găești, care au demarat cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului.
CITEȘTE ȘI: Și-a atacat fiul cu un cuțit! Bărbat reținut pentru violență în familie
Din primele verificări efectuate de oamenii legii a reieșit că un bărbat de 58 de ani, din județul Prahova, aflat la volanul unei autoutilitare, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 31 de ani, din comuna Voinești.
În urma impactului, conducătorul autoutilitarei a rămas blocat în cabină, fiind necesară intervenția echipajelor de salvare pentru extragerea acestuia.
Deși a fost evaluat la fața locului, bărbatul a refuzat transportul la spital și a precizat că nu dorește să formuleze plângere penală pentru vătămare corporală din culpă.
CITEȘTE ȘI: Urmărire ca în filme! Șofer oprit cu focuri de armă după ce a lovit o autospecială de Poliție
Cei doi șoferi implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând că niciunul nu consumase băuturi alcoolice.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările și cauza producerii accidentului rutier.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































