„Fiara din Balcani” rămâne după gratii. Konstantinos Passaris nu a convins instanța că s-a îndreptat. Konstantinos Passaris, supranumit „Fiara din Balcani”, nu va părăsi Penitenciarul Craiova. Tribunalul Dolj i-a respins definitiv cererea de eliberare condiționată, după mai bine de 24 de ani petrecuți în detenție.
Decizia vine după ce, în luna iunie 2026, și Judecătoria Craiova a respins solicitarea formulată de condamnatul pe viață.
Passaris execută o pedeapsă pentru omor deosebit de grav, iar din punct de vedere al fracției minime de pedeapsă ar fi depășit pragul de 20 de ani necesar pentru a putea cere eliberarea condiționată. Instanța a apreciat însă că simpla împlinire a acestei perioade nu este suficientă.
Judecătorii au analizat întreaga conduită a deținutului pe durata executării pedepsei și au concluzionat că nu există suficiente dovezi care să arate că scopul pedepsei a fost atins.
Potrivit datelor aflate la dosar, Passaris a fost sancționat disciplinar de nouă ori în timpul detenției. În același timp, a primit și numeroase recompense: de nouă ori i-a fost ridicată o sancțiune disciplinară aplicată anterior, iar de 41 de ori a beneficiat de suplimentarea unor drepturi.
CITEȘTE ȘI: Prins în flagrant când vindea canabis, deși era sub control judiciar. Revolver și 21 de cartușe, găsite în locuința tânărului!
În perioada petrecută în penitenciar, acesta a participat la 13 programe educaționale, patru programe de asistență psihologică și trei programe de asistență socială cu caracter obligatoriu. De asemenea, a luat parte la cinci programe moral-religioase, 11 activități psihologice, trei activități sociale și 116 activități educaționale facultative.
Instanța a reținut și faptul că Passaris a refuzat inițial un program obligatoriu de asistență psihologică, pe care l-a parcurs ulterior, precum și o consiliere moral-religioasă. De asemenea, a fost exclus de la un campionat sportiv.
CITEȘTE ȘI: Tragedie! Cinci oameni au murit într-un accident cumplit. Șoferul de 20 de ani nu avea permis
Pe de altă parte, acesta a fost selectat pentru patru vizite în comunitate și a beneficiat de consiliere educațională, psihologică și socială.
Cu toate acestea, judecătorul a apreciat că, deși comportamentul său din penitenciar a fost în mare parte conform regulilor de detenție, nu a fost suficient pentru a demonstra o schimbare profundă.
„Persoana privată de libertate a adoptat o conduită relativ normală în decursul executării hotărârii penale, conformă regulilor de deținere, însă nu s-a remarcat prin comportamentul său în asemenea măsură încât să creeze convingerea instanței că s-a atins scopul pedepsei”, se arată în motivarea instanței.
Passaris a fost condamnat în România după ce, în 2001, a ucis o casieră și un agent de pază în timpul unui jaf la un centru de schimb valutar din București.
CITEȘTE ȘI: Caz șocant! Și-ar fi încuiat soțul într-o cameră și ar fi incendiat apartamentul. Bărbatul a murit după explozie
Numele său era deja cunoscut autorităților din Grecia. În februarie 2001, acesta evadase dintr-un spital din Atena după ce i-a ucis pe cei doi polițiști care îl escortau. De asemenea, fusese acuzat de implicare în alte omoruri comise în Grecia.
Prin decizia Tribunalului Dolj, cererea de eliberare condiționată a fost respinsă definitiv, iar Konstantinos Passaris rămâne în detenție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































