Tragedie! Un șofer a murit într-un accident cu două TIR-uri. Pasagerul din dreapta, transportat la spital. Un grav accident rutier s-a produs vineri, 14 august, pe Autostrada A0 – Centura București, în apropierea localității Ciorogârla, din județul Ilfov. Un bărbat și-a pierdut viața, iar o altă persoană a fost rănită, după ce un autoturism și două ansambluri rutiere au fost implicate într-o coliziune.
Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A3 au fost alertați cu privire la accidentul produs la kilometrul 97+500 de metri al A0. Echipajele ajunse în zonă au stabilit, în urma primelor verificări, că în eveniment au fost implicate două vehicule de mare tonaj și un autoturism.
CITEȘTE ȘI: Tragedie! Cinci oameni au murit într-un accident cumplit. Șoferul de 20 de ani nu avea permis
Impactul a avut consecințe dramatice pentru persoanele aflate în mașină. Șoferul autoturismului a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat. Pasagerul care se afla pe scaunul din dreapta-față a fost rănit și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Primele elemente strânse de polițiști indică drept posibilă cauză a accidentului nepăstrarea distanței corespunzătoare între vehicule. Circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea urmează însă să fie stabilite în cadrul anchetei.
Cercetările la fața locului sunt desfășurate de polițiști sub coordonarea procurorului competent, fiind făcute verificări pentru reconstituirea împrejurărilor care au dus la producerea tragediei.
CITEȘTE ȘI: Prins în flagrant când vindea canabis, deși era sub control judiciar. Revolver și 21 de cartușe, găsite în locuința tânărului!
Accidentul a afectat și circulația pe A0. Banda a doua a fost restricționată pentru a permite efectuarea cercetărilor, iar vehiculele au fost dirijate pe prima bandă.
Polițiștii le recomandă șoferilor care tranzitează zona să reducă viteza, să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul din față și să respecte semnalele și indicațiile agenților aflați la locul accidentului.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































