Cinci fugari, aduși în România într-o singură zi. Unul dintre ei este căutat pentru omor și tâlhărie. Poliția Română a adus în țară, pe 8 septembrie, cinci persoane urmărite internațional, pe numele cărora existau mandate de arestare preventivă sau de executare a unor pedepse cu închisoarea. Patru au fost preluate din Germania, iar una din Franța.
Cel mai grav caz este al unui bărbat de 36 de ani, urmărit internațional pentru omor și tâlhărie. Acesta a fost adus din Franța, în baza unui mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul București.
Patru urmăriți internațional, aduși din Germania
Din Germania a fost adus un bărbat de 37 de ani, din Satu Mare, căutat pentru înșelăciune și vizat de un mandat de arestare preventivă.
Tot de acolo au fost preluați un bărbat de 51 de ani, din Neamț, condamnat la un an și patru luni de închisoare pentru furt calificat în formă continuată, precum și doi bărbați, de 30 și 29 de ani, din Dolj și Galați, condamnați fiecare la câte un an și două luni de închisoare pentru infracțiuni la regimul rutier.
Toți cei cinci au fost introduși în unități de detenție pentru punerea în executare a mandatelor emise pe numele lor.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































