Trei șoferi, trei dosare penale într-o singură noapte. Un bărbat avea 1,18 mg/l alcool în aerul expirat. Trei conducători auto au intrat în atenția polițiștilor din Olt în doar câteva ore. O femeie circula cu autorizația provizorie expirată, un bărbat a fost depistat cu o alcoolemie foarte ridicată la etilotest, iar un tânăr de 20 de ani s-a urcat la volan deși nu avea permis.
Primul caz a fost înregistrat pe 8 septembrie, în jurul orei 19:10, în Slatina. Polițiștii au oprit o femeie de 39 de ani, din Slătioara, iar verificările au arătat că autorizația de circulație provizorie a mașinii era expirată. A fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.
1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat
Câteva ore mai târziu, în comuna Iancu Jianu, polițiștii au oprit un șofer de 50 de ani, din Vaideeni, județul Vâlcea. Pentru că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat, aparatul indicând 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice.
Seria a continuat în jurul orei 01:30, la Caracal. Un tânăr de 20 de ani a fost prins la volan, iar polițiștii au constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Și în acest caz a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































