Accident grav între o mașină și o căruță. Trei persoane au ajuns la spital. Trei persoane au fost rănite, marți dimineață, într-un accident produs pe DJ 546A, în afara localității Văleni, județul Olt.
Potrivit polițiștilor, în jurul orei 06:40, un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani, din Drăgănești-Olt, s-a ciocnit, în împrejurări care urmează să fie stabilite, cu un atelaj hipo condus de un bărbat de 52 de ani, din București.
În urma impactului, trei persoane au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri medicale.
Atât șoferul autoturismului, cât și conducătorul atelajului au fost testați pentru consumul de alcool, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































