Descoperire macabră într-un cimitir! Oseminte găsite într-o groapă, Poliția a deschis dosar penal. Descoperire neobișnuită într-un cimitir din Slatina. Mai multe oseminte care par a fi de origine umană au fost găsite într-o groapă, iar polițiștii încearcă acum să stabilească de unde provin și cum au ajuns acolo.
Alerta a fost dată marți, 16 septembrie, în jurul orei 12.00, când o persoană a sunat la 112 și a anunțat descoperirea.
Polițiștii ajunși în cimitir au identificat mai multe oseminte, acestea fiind ridicate pentru efectuarea verificărilor necesare și stabilirea provenienței.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte. Ancheta urmează să stabilească exact împrejurările în care osemintele au ajuns în groapa respectivă.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































