Schimbare importantă pentru șoferi! Sens unic pe strada I.D. Berechet, din 22 septembrie. Șoferii din Câmpulung trebuie să fie atenți la o nouă modificare de circulație în zona centrală a municipiului. Începând de marți, 22 septembrie 2026, ora 07:00, pe strada I.D. Berechet va fi instituit sens unic.
Circulația se va desfășura într-un singur sens de la intersecția cu Bulevardul Republicii până la intersecția cu strada Matei Basarab.
CITEȘTE ȘI: Peste 2.000 de locuri la școlile de Poliție! Înscrierile sunt deschise, iar cererile se trimit până pe 4 octombrie
Decizia a fost luată în urma analizei Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale, măsura urmărind îmbunătățirea traficului și a condițiilor de parcare din centrul orașului.
În zonă vor fi prezente echipaje ale Poliției Rutiere și Poliției Locale, care vor desfășura acțiuni preventive și îi vor informa pe conducătorii auto cu privire la noua regulă de circulație.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































