Copil de 12 ani, înțepat la un deget de alți minori. I-au fost distruse și anvelopele trotinetei. Un incident în care au fost implicați trei copii, cu vârste între 10 și 12 ani, a dus la deschiderea unui dosar penal în județul Olt. Un băiat de 12 ani ar fi fost înțepat la un deget cu un obiect tăietor-înțepător, iar anvelopele trotinetei sale electrice ar fi fost distruse.
Incidentul s-a petrecut pe 19 septembrie, în curtea unei unități de învățământ din comuna Gura Padinii. Polițiștii au stabilit că faptele ar fi fost comise de doi minori, de 10 și 11 ani, din aceeași localitate.
CITEȘTE ȘI: Atacată de un câine chiar în fața liftului. Proprietarul animalului a fost reținut de polițiști
Inițial, reprezentantul legal al copilului de 12 ani nu a dorit să depună plângere. Părinții celor doi copii au fost sancționați cu câte 500 de lei. Polițiștii au informat DGASPC Olt, unitatea de învățământ și serviciul local de asistență socială.
Pe 22 septembrie, reprezentantul legal al băiatului a depus însă o plângere scrisă. Polițiștii au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe și distrugere și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale incidentului.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































