Șpăgi de până la 1.900 de euro! Cinci polițiști reținuți de DNA. Ancheta de corupție de la Vama Halmeu ia amploare. Procurorii DNA Oradea au reținut încă cinci persoane, trei polițiști de frontieră și doi funcționari vamali, suspectate că ar fi făcut parte dintr-o rețea care încasa mită de la șoferii ce tranzitau frontiera dintre Ucraina și România.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2025–2026, angajații de la frontieră ar fi primit sume cuprinse între 50 și 1.900 de euro sau echivalentul în alte valute, pentru a trece cu vederea eventualele nereguli și a efectua controale doar de formă asupra vehiculelor, mărfurilor și persoanelor.
Șeful punctului de frontieră, arestat pentru 30 de zile
În același dosar, Daniel-Constantin Căpățână, șeful Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu, a fost arestat preventiv. Acesta este acuzat că ar fi divulgat informații confidențiale din anchetă. Ar fi făcut declarații mincinoase și ar fi sustras probe, inclusiv bani și pachete de țigarete.
O polițistă de frontieră, Elena-Mădălina Căpățână, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile. Este suspectată că ar fi colectat și distribuit bani proveniți din mită.
Cei cinci suspecți reținuți pe 13 octombrie urmează să fie prezentați Tribunalului Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă pentru constituirea unui grup infracțional organizat și luare de mită, cu respectarea prezumției de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































