A sfidat moartea la trecerea de cale ferată! Șofer filmat când ocolea barierele coborâte. A rămas fără permis 120 de zile. Un șofer de 48 de ani, din județul Giurgiu, a fost sancționat drastic după ce a ignorat semnalele de avertizare de la o trecere la nivel cu calea ferată și a ocolit barierele coborâte. Manevra extrem de periculoasă a fost filmată, iar imaginile apărute pe internet au atras atenția polițiștilor.
Incidentul s-a produs pe 10 octombrie, pe DJ 601A, în localitatea Gulia, județul Dâmbovița. Bărbatul, aflat la volanul unei autoutilitare, a traversat calea ferată deși semnalele luminoase și acustice erau activate, iar semibarierele se aflau complet coborâte.
În urma verificărilor, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Dâmbovița l-au identificat pe conducătorul auto, acesta fiind sancționat pe 14 octombrie.
Amendă de aproape 2.000 de lei și permis suspendat patru luni
Pentru încălcarea legislației rutiere, șoferul a primit o amendă de 1.946,25 de lei. În plus, polițiștii i-au suspendat dreptul de a conduce pentru 120 de zile.
Traversarea căii ferate cu barierele coborâte reprezintă una dintre cele mai periculoase abateri rutiere, putând avea consecințe tragice.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































