Rețea de traficanți de droguri, destructurată de DIICOT! Cinci persoane reținute, bani în cinci valute și un pistol descoperite la percheziții. Cinci persoane, cu vârste între 26 și 37 de ani, au fost reținute de procurorii DIICOT Timișoara, fiind suspectate că au vândut droguri timp de aproximativ trei ani. Printre cei reținuți se află și doi membri ai aceleiași familii.
Potrivit anchetatorilor, în perioada toamna anului 2023 – octombrie 2026, suspecții ar fi comercializat în Timișoara canabis, cocaină și substanțe cristaline, precum 2-MMC, 3-CMC, 4-BMC și α-etilaminopentiofenonă. Prețurile tranzacțiilor variau între 100 și 1.400 de lei.
Droguri, bani și un pistol, descoperite la descinderi
În urma perchezițiilor domiciliare din 13 octombrie, polițiștii au descoperit canabis, substanțe vegetale și cristaline, cântare de precizie, grindere și obiecte cu urme de substanțe suspecte.
Au fost ridicate și sume de bani în lei, euro, dolari americani, franci elvețieni și lire sterline, precum și un pistol cu aer comprimat.
Substanțele descoperite urmează să fie expertizate.
Miercuri, 14 octombrie, procurorii au solicitat Tribunalului Timiș arestarea preventivă a celor cinci inculpați pentru 30 de zile.
Operațiunea a fost desfășurată împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, cu sprijinul jandarmilor.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































