Tragedie! Și-a înjunghiat soția, apoi a fost găsit mort în casă! Un incident violent a avut loc joi, 22 octombrie, în comuna Rusănești, județul Olt. O femeie de 50 de ani ar fi fost înjunghiată de soțul său, în vârstă de 54 de ani, în urma unui conflict izbucnit în locuința comună.
Alerta a fost dată la 112, în jurul orei 13:10. Victima a fost preluată de echipajele medicale și transportată la Spitalul Municipal Caracal pentru îngrijiri.
Polițiștii sosiți la fața locului l-au găsit pe bărbat decedat în locuință. Împrejurările morții sale urmează să fie stabilite de anchetatori.
A fost deschis un dosar penal pentru violență în familie și ucidere din culpă, cercetările fiind în desfășurare.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































