Șoferi beți criță pe șosele! Au intrat cu mașinile în copac și în gard. Razii de amploare pe drumurile din Dâmbovița, în ultimele două nopți! Polițiștii rutieri au efectuat peste 750 de testări pentru alcool și droguri, fiind depistați nouă șoferi care consumaseră alcool. În cinci cazuri, valorile înregistrate au indicat posibile fapte de natură penală.
Un bucureștean de 38 de ani a intrat cu mașina într-un copac, pe DJ 701, în apropiere de Bolovani. Aparatul etilotest a indicat 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt șofer, de 36 de ani, din Valea Lungă, a pierdut controlul volanului și a lovit un gard. Acesta avea o valoare și mai mare, de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La Băleni, un bărbat de 57 de ani, din Prahova, a fost depistat conducând cu 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Toți trei s-au ales cu dosare penale.
Surpriză și la Potlogi, unde un tânăr de 24 de ani a fost prins la volan fără permis și cu o alcoolemie de 0,28 mg/l în aerul expirat. Polițiștii au deschis dosar penal atât pentru conducerea fără permis, cât și pentru încredințarea mașinii unei persoane fără drept de a conduce.
Din fericire, cele două accidente s-au soldat doar cu pagube materiale.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































