Tânăr reținut pentru că a vândut droguri, a violat un minor și a și filmat! Materialele pornografice le-a folosit în interes material! La data de 18 iunie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 21 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, viol asupra unui minor și pornografie infantilă.
Tânăr reținut pentru că a vândut droguri, a violat un minor și a și filmat! Materialele pornografice le-a folosit în interes material!
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada aprilie 2024 – iunie 2025, inculpatul a procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit și vândut diferite cantități de canabis (drog de risc). Către consumatori, inclusiv minori, din municipiul Orșova, județul Mehedinți.
Cum a obținut, ilegal, un tânăr din Cehia peste 160.000 de euro cu ajutorul părinților lui
De asemenea, în sarcina acestuia s-a reținut că în luna octombrie 2024, profitând de faptul că o persoană vătămată, în vârstă de 15 ani la acel moment, se afla în imposibilitatea de a-și exprima voința, a întreținut cu aceasta raporturi și acte sexuale, împrejurare în care a realizat cu telefonul mobil personal mai multe fișiere video înfățișând victima în ipostaze sexuale explicite.
Ulterior, pe parcursul lunii aprilie 2025, inculpatul a mai realizat un fișier video, folosind materialele pornografice produse în circumstanțele menționate, pe care l-a deținut în același sistem informatic.
CITEȘTE ȘI. Au tras cu pistolul pe stradă. Localnicii au sunat la Poliție! Oamenii legii au făcut verificări și au ridicat arma
În urma percheziției domiciliare efectuate au fost găsite și ridicate o cantitate de canabis, sisteme de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți.
CITEȘTE ȘI. Accident violent. A murit după ce mașina s-a răsturnat și s-a izbit de un copac! Cauzele sunt tare necunoscute
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din Inspectoratul Județean de Jandarmi Mehedinți.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.