Primul tunel veritabil de autostradă din România este în județul Argeș. Când se deschide circulația rutieră pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Tigveni – Curtea de Argeș? Se întâmplă mult, mult mai devreme!
Avans foarte bun pe șantierul secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești (A1), anunță vineri Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor și Infrastructurii. Potrivit lui, stadiul fizic pe toți cei aproximativ 10 km depășește 75%.
CITEȘTE ȘI. MApN a lansat o ofertă generoasă pentru tineri. Ce salariu oferă celor care doresc să facă doar patru luni stagiu militar voluntar
La cele două galerii ale tunelului Momaia Daniela (1.350 m) și Alina (1342m) se efectuează lucrări de hidroizolație, cămășuire, armare si betonare. Iar stadiul fizic este de 80%, precizează Șerban.
Potrivit lui, lucrările au un ritm bun și la viaductul Bușaga, cu o înălțime de 30 m. Adică stadiul fizic a ajuns la 85%.
Deși termenul contractual de finalizare a secțiunii Curtea de Argeș -Tigveni este anul 2027, avansul din șantier face posibilă deschiderea circulației pe acest sector de autostradă mult mai devreme.
CITEȘTE ȘI. Programul Rabla pentru persoane fizice așteptat ca pâinea caldă. Când va fi reluat și ce buget a fost pregătit pentru oamenii aflați pe lista de așteptare!
Construcția secțiunii 4 a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești are o valoare de 1,67 miliarde de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
Constructorul secțiunii 4 Tigveni – Curtea de Argeș a A1 Sibiu – Pitești estimează că în august va începe lucrările de asfaltare pe acest lot, unde este realizat primul tunel veritabil de autostradă din România.
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 (Tigveni – Curtea de Argeș): 9,86 km
Antreprenor: PORR Construct SRL;
Durată contract: 60 de luni (16 luni proiectare, 44 de luni execuție);
Valoare contract: 1,678 de miliarde de lei (fără TVA);
Sursă de finanțare: Programul Transport (PT) 2021-2027;
Stadiu fizic: 73,75%;
Termen contractual deschidere: 2027.
CITEȘTE ȘI. Un cunoscut om de afaceri, reținut pentru camătă. Dădea bani unor firme cu dobândă de zeci de milioane lei, acestea fiind ascunse sub forma cesiunilor de creanță
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.