Accident! Autocar cu 54 de pasageri, implicat într-un eveniment! Un accident rutier în care au fost implicate un autocar și un autoturism s-a produs luni seară pe DN1, în zona orașului Breaza, județul Prahova. În autocar se aflau 54 de pasageri și șoferul.
Din primele informații transmise de autorități, niciuna dintre persoanele aflate în autocar nu a fost rănită.
În schimb, șoferul și pasagerul autoturismului implicat în accident au suferit leziuni ușoare și au primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.
CITEȘTE ȘI: Afaceri cu „lemn stratificat” doar pe hârtie. Prejudiciu de peste 3,3 milioane de lei într-un dosar de evaziune fiscală
După impact, toți cei 54 de pasageri ai autocarului au coborât din vehicul. Potrivit ISU Prahova, aceștia nu prezentau răni și au refuzat evaluarea medicală.
Echipajele de intervenție au fost mobilizate în zona accidentului pentru acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor necesare.
Evenimentul rutier a afectat și circulația pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri din țară. În zona Breaza, traficul pe DN1 se desfășoară pe o singură bandă, până la finalizarea intervenției și eliberarea carosabilului.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































