Accident între un autocar cu 50 de persoane și o mașină! O femeie și fiica ei de 7 ani au fost rănite. Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocar cu aproximativ 50 de persoane s-a produs luni după-amiază, în județul Maramureș. Două persoane aflate în mașină, o femeie de 38 de ani și fiica sa de numai 7 ani, au fost rănite.
Accidentul s-a produs în jurul orei 16:00, pe drumul dintre localitățile Șurdești și Plopiș.
Din primele informații, autoturismul și autocarul au intrat în coliziune în împrejurări care urmează să fie stabilite de polițiști.
Mamă și fiică, rănite în urma impactului
În autoturism se aflau o femeie de 38 de ani, care conducea mașina, și fiica acesteia, în vârstă de 7 ani.
Ambele au fost rănite în urma accidentului.
În autocar călătoreau aproximativ 50 de persoane. Potrivit informațiilor transmise de Poliția Maramureș, niciuna dintre acestea nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Accidentul a provocat și probleme în trafic. Circulația în zonă se desfășoară alternativ, pe o singură bandă, până la finalizarea intervenției și a cercetărilor la fața locului.
Polițiștii continuă verificările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs coliziunea.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































