Captură uriașă! Peste 3.200 de flacoane cu toxină botulinică, ascunse într-un microbuz. Descoperire de peste 3,3 milioane de lei la Calafat! Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au găsit 3.281 de flacoane cu toxină botulinică. Capsulele erau ascunse printre bagajele unui microbuz care circula din Bulgaria spre Germania, tranzitând România.
Controlul a avut loc marți, 27 octombrie, în apropierea podului Calafat–Vidin. Vehiculul, înmatriculat în Bulgaria, era condus de un cetățean bulgar de 36 de ani și a fost oprit în urma unei analize de risc.
CITEȘTE ȘI: Doi bărbați, arestați după violențele de la Focul lui Sumedru! Al doilea suspect se ascunsese de polițiști
În interior, autoritățile au descoperit 324 de flacoane cu toxină botulinică și alte 2.957 de flacoane cu pulbere pentru soluție injectabilă pe bază de toxină botulinică. Produsele nu fuseseră declarate, iar valoarea lor a fost estimată la 3.378.200 de lei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru punerea în circulație a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu una înregistrată, existând suspiciuni privind încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Cercetările au fost preluate de Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj, pentru stabilirea provenienței produselor și a tuturor împrejurărilor în care acestea erau transportate.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































