Colet cu canabis din Slovacia, ridicat de un bărbat! DIICOT a descoperit droguri ascunse și sub o movilă de gunoaie. Un bărbat de 32 de ani din județul Neamț a fost reținut de procurorii DIICOT după ce a fost prins în flagrant în timp ce ridica un colet expediat din Slovacia, în care se aflau mai multe plicuri cu canabis destinat comercializării. În urma perchezițiilor, anchetatorii au descoperit o altă cantitate de droguri ascunsă în curtea locuinței, sub o movilă de gunoaie.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. Tinere obligate să se prostitueze în Cartierul Roșu din Amsterdam. DIICOT și autoritățile olandeze au destructurat o rețea de trafic de persoane
Potrivit Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț, procurorii au dispus, la data de 15 iulie 2026, reținerea bărbatului. Cercetat pentru trafic de droguri de risc în formă continuată, introducere în țară, fără drept, de droguri de risc în formă continuată și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
Din anchetă a reieșit că, pe parcursul anului 2026, suspectul ar fi procurat, deținut și comercializat canabis pe raza județului Neamț.
Momentul-cheie al anchetei a avut loc în 14 iulie, când bărbatul a fost prins în flagrant în localitatea Răucești. Imediat după ce a ridicat un colet sosit din Slovacia. În interiorul acestuia, anchetatorii au găsit mai multe plicuri cu canabis, drogurile fiind destinate vânzării.
CITEȘTE ȘI: Percheziții într-un dosar de jocuri de noroc ilegale și camătă. Un ofițer de poliție, suspect că ar fi protejat gruparea
Ulterior, în urma percheziției domiciliare, procurorii și polițiștii au descoperit, în curtea locuinței, o cutie identică cu cea ridicată de inculpat în momentul flagrantului. Aceasta era ascunsă sub o movilă de gunoaie și conținea, de asemenea, droguri de risc.
Procurorii DIICOT au sesizat Tribunalul Neamț cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost desfășurate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, cu sprijinul specialiștilor Serviciului Criminalistic Neamț. Dar și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
CITEȘTE ȘI: Accident! Doi bărbați au ajuns la spital după impactul dintre două autoturisme
Pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































