DNA a descoperit o fraudă de aproape 15 milioane de lei. Patru persoane, inclusiv un administrator de firmă, au fost puse sub control judiciar. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Galați au extins ancheta privind o presupusă fraudă de amploare în domeniul reciclării deșeurilor metalice. Patru persoane au fost puse sub acuzare pentru complicitate la evaziune fiscală în formă continuată. Una dintre ele a fost plasată sub control judiciar pe cauțiune de 500.000 de lei.
Potrivit anchetatorilor, administratorul unei societăți comerciale, identificat prin inițialele R.C., este acuzat că, în perioada octombrie 2023 – decembrie 2025, ar fi coordonat un mecanism. Prin acesta au fost obținute ilegal sume importante de bani de la organizațiile care gestionează obligațiile producătorilor privind reciclarea ambalajelor.
CITEȘTE ȘI: Un adolescent de 15 ani, acuzat că a incendiat două imobile și a dat mai multe spargeri! Prejudiciul ajunge la 174.000 de euro
DNA susține că firma administrată de acesta, împreună cu mai multe societăți partenere, ar fi prezentat documente false. Din acte rezulta că peste 7.400 de tone de ambalaje metalice au fost colectate și reciclate. În realitate, spun procurorii, materialele respective reprezentau deșeuri de fier vechi, care nu proveneau din ambalaje.
Conform anchetei, deșeurile metalice ar fi fost cumpărate de la alte firme din România. Exportate ulterior în Turcia ca fier vechi. Cu toate acestea, în documentele contabile și în actele transmise către organizațiile O.I.R.E.P., aceleași cantități ar fi fost declarate în mod fictiv drept ambalaje metalice reciclate.
CITEȘTE ȘI: Percheziții într-un dosar de jocuri de noroc ilegale și camătă. Un ofițer de poliție, suspect că ar fi protejat gruparea
Anchetatorii susțin că acest mecanism ar fi creat impresia că obligațiile legale privind reciclarea au fost îndeplinite, determinând organizațiile O.I.R.E.P. să achite contravaloarea unor servicii care, în realitate, nu ar fi fost prestate. Totodată, producătorii implicați ar fi evitat plata contribuției de 2 lei pe kilogram către Fondul pentru Mediu.
Prejudiciul estimat adus bugetului de stat se ridică la 14.808.360 de lei.
În același dosar au fost puși sub control judiciar și directorul executiv al societății, contabila firmei, precum și consultantul acesteia în domeniul protecției mediului.
CITEȘTE ȘI: Doi tineri, reținuți de DIICOT pentru trafic de persoane și proxenetism. Una dintre victime s-a sinucis în Austria, după luni de abuzuri
Procurorii susțin că aceștia ar fi sprijinit administratorul în întocmirea și folosirea documentelor care consemnau operațiuni fictive și în decontarea facturilor aferente presupuselor servicii de colectare și reciclare.
Administratorul societății trebuie să depună, în termen de zece zile, o cauțiune de 500.000 de lei, iar toți cei patru inculpați au obligația de a respecta măsurile impuse prin controlul judiciar.
Printre acestea se numără interdicția de a părăsi România fără acordul procurorilor DNA și obligația de a nu lua legătura cu persoanele indicate în ordonanța de dispunere a măsurii preventive.
CITEȘTE ȘI: Descoperire tragică la groapa de gunoi! Un agent de pază a fost găsit fără viață, iar polițiștii au deschis o anchetă
DNA precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție de care beneficiază persoanele cercetate.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































