Lovitură DIICOT după 16 percheziții! Aur, bani, o armă și bunuri de 400.000 de euro, ridicate de anchetatori. Șapte persoane, șase bărbați și o femeie, au fost reținute în urma celor 16 percheziții desfășurate pe 24 august de polițiștii antidrog și procurorii DIICOT.
Cei șapte sunt cercetați într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracțional organizat. De asemenea, trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată și spălarea banilor.
Descinderile au scos la iveală o cantitate importantă de bunuri și valori. Anchetatorii au ridicat 54 de monede din aur și argint, un lingou, un ceas de lux, dar și sume de bani în lei, euro, dolari și forinți.
CITEȘTE ȘI: Mii de euro falși, puși în circulație pentru cumpărarea unor mașini! 262 de bancnote contrafăcute, descoperite în anchetă
În timpul perchezițiilor a fost descoperită și o pușcă cu alice, alături de dispozitive pentru stocarea datelor, documente și alte mijloace de probă considerate relevante pentru anchetă.
Procurorii au dispus și măsuri asigurătorii asupra unor bunuri mobile și imobile evaluate la aproximativ 400.000 de euro.
Este vorba despre patru imobile și un autoturism de lux.
Totodată, au fost puse sub sechestru 27 de conturi bancare deschise pe numele persoanelor cercetate.
După administrarea probelor, cei șapte suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore.
CITEȘTE ȘI: Scandal! Doi bărbați, reținuți după ce ar fi agresat un consătean de 51 de ani
Marți, 25 august, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București și au cerut arestarea preventivă a acestora.
Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală, Secția de Combatere a Traficului de Droguri.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție pe parcursul procesului penal.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































