Medici acuzați că luau mită de la pacienți aproape zilnic. Șeful Secției Chirurgie trebuie să depună o cauțiune de 500.000 de lei. Doi medici militari chirurgi de la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța sunt acuzați de procurorii militari anticorupție că ar fi primit bani și bunuri de la pacienți sau aparținătorii acestora în legătură cu intervenții chirurgicale și consultații. Unul dintre ei este șeful Secției Chirurgie și este cercetat pentru 35 de presupuse acte de luare de mită.
Procurorii militari din cadrul structurii DNA competente în cauzele de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Constantin Ghiță, medic militar chirurg cu grad de colonel și șef al Secției Chirurgie. Acesta este acuzat de luare de mită în formă continuată, fiind indicate 35 de acte materiale.
CITEȘTE ȘI: Scandal! Doi bărbați, reținuți după ce ar fi agresat un consătean de 51 de ani
Începând din 2 septembrie, medicul a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile și trebuie să depună, în termen de șapte zile, suma de 500.000 de lei, la dispoziția DNA.
Bani între 100 și 1.000 de lei, primiți aproape zilnic, susțin procurorii
Potrivit anchetatorilor, în perioada 27 iulie – 1 septembrie 2026, Constantin Ghiță ar fi primit aproape zilnic bani cu titlu de mită, sumele fiind cuprinse între 100 și 1.000 de lei. Ar fi primit, de asemenea, diferite bunuri.
Banii și produsele ar fi provenit de la 35 de pacienți sau aparținători și ar fi fost primite în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de medic chirurg, respectiv pentru intervenții chirurgicale și consultații.
În același dosar este cercetat și Laurențiu Marian Minea, medic militar chirurg cu grad de colonel în cadrul aceluiași spital.
Acesta este acuzat de luare de mită în formă continuată, în cazul său procurorii indicând opt acte materiale. A fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, tot începând cu 2 septembrie.
CITEȘTE ȘI: Pensie mai mare pentru o categorie de persoane. Majorarea punctajului poate ajunge la 28%
Anchetatorii susțin că, între 13 august și 1 septembrie, medicul ar fi primit bani și produse alimentare de la opt pacienți sau aparținători, în legătură cu intervenții chirurgicale și consultații.
Percheziții la spital și la locuințele medicilor
În 1 septembrie, procurorii au efectuat percheziții atât la domiciliile celor doi medici, cât și la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța.
În timpul acțiunii ar fi fost găsite asupra cadrelor medicale diferite sume de bani pe care, potrivit procurorilor, aceștia nu le-ar fi putut justifica.
Pe durata controlului judiciar, celor doi le este interzis, printre altele, să părăsească România fără acordul organelor judiciare și să comunice cu persoanele indicate de anchetatori. De asemenea, nu au voie să profeseze ca medici chirurgi în cadrul Spitalului Militar de Urgență din Constanța.
CITEȘTE ȘI: „Amazon Weekend”, oprit de DIICOT. „Șamani” străini, droguri de mare risc și „ceaiuri” pregătite pentru ritualuri într-o pensiune!
În cazul încălcării cu rea-credință a obligațiilor, controlul judiciar poate fi înlocuit cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.
Procurorii precizează că în dosar sunt efectuate acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură principiul prezumției de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































