Scandal pe noua Lege a salarizării! Marile confederații sindicale cer retragerea proiectului: „Se adâncesc inechitățile”. Cele cinci mari confederații sindicale din România cer retragerea actualului proiect al Legii salarizării. Reluarea de la zero a procesului de elaborare. Sindicaliștii susțin că forma propusă nu elimină dezechilibrele din sistemul bugetar. Ci riscă să genereze noi inechități și discriminări între angajații statului.
CITEȘTE ȘI: Accident pe A1, pe sensul Pitești – București. Două mașini s-au ciocnit, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția. Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR). Confederația Națională Sindicală „Meridian”. Blocul Național Sindical (BNS) critică atât prevederile proiectului, cât și modul în care acesta a fost elaborat.
Sindicatele contestă reducerea valorii de referință
Una dintre principalele nemulțumiri vizează reducerea valorii de referință de la 4.100 la 4.000 de lei. Confederațiile solicitaseră ca aceasta să fie stabilită la nivelul salariului minim pe economie și să fie actualizată anual în funcție de inflație și productivitatea muncii.
Sindicaliștii avertizează că, în mai multe domenii, eventualele creșteri salariale prevăzute de proiect nu ar compensa pierderea puterii de cumpărare acumulată în ultimii doi ani.
„O lege a salarizării nu poate transfera costul austerității asupra salariaților”, transmit cele cinci organizații.
CITEȘTE ȘI: Scandal! Doi bărbați, reținuți după ce ar fi agresat un consătean de 51 de ani
O altă prevedere contestată este plafonarea sporurilor la 20% din totalul cheltuielilor salariale. Potrivit sindicatelor, aplicarea mecanică a acestei limite ar putea împiedica acordarea unor drepturi deja prevăzute de lege, inclusiv în anumite unități sanitare.
Sănătatea, educația și asistența socială, printre domeniile vizate
Confederațiile atrag atenția că problemele diferă de la un sector bugetar la altul.
În sănătate, deficitul de personal, responsabilitatea și condițiile dificile de muncă ar trebui reflectate într-un sistem salarial predictibil. În educație, sindicatele invocă angajamentele asumate după greva generală din 2023 și solicită o poziționare corespunzătoare în grile atât pentru cadrele didactice, cât și pentru personalul auxiliar și nedidactic.
În asistența socială, reducerea valorii de referință ar putea accentua problemele legate de salariile mici și lipsa personalului, susțin organizațiile sindicale.
Critici sunt formulate și în privința culturii, unde sindicaliștii consideră că proiectul avantajează funcțiile de conducere în detrimentul specialiștilor, dar și în administrația publică, unde unele dintre creșterile anunțate ar putea fi accesibile doar anumitor categorii de angajați.
CITEȘTE ȘI: Pensie mai mare pentru o categorie de persoane. Majorarea punctajului poate ajunge la 28%
Confederațiile cer totodată reevaluarea grilelor din domeniile sanitar-veterinar, justiție și din celelalte familii ocupaționale, în funcție de pregătirea profesională, responsabilitate, complexitatea activității și condițiile de muncă.
„Este o lege care redistribuie inechitățile”
În opinia organizațiilor sindicale, actualul proiect acordă corecții anumitor categorii, menține situația altora și poate produce pierderi pentru o parte dintre angajați.
„Aceasta nu este o lege care elimină inechitățile. Este o lege care le redistribuie”, avertizează confederațiile.
CITEȘTE ȘI: 40 de minute de coșmar! Un bărbat cu tricicleta a mers pe contrasens și a provocat 19 apeluri la 112
Sindicaliștii critică și procedura de consultare, susținând că un act normativ cu efecte asupra a peste un milion de angajați din sectorul public nu poate fi analizat și negociat într-un interval foarte scurt.
Critici privind negocierile purtate de un Guvern demis
Cele cinci confederații contestă și continuarea negocierilor asupra reformei salarizării de către un Guvern demis. În opinia lor, o reformă structurală cu efecte pe termen lung ar trebui asumată de un Executiv care dispune de puteri constituționale depline.
Organizațiile solicită clarificarea publică a mandatului în baza căruia sunt purtate actualele negocieri și cer ca procesul să fie reluat după instalarea unui nou Guvern.
CITEȘTE ȘI: Pensie mai mare pentru o categorie de persoane. Majorarea punctajului poate ajunge la 28%
Totodată, sindicatele resping folosirea obligațiilor asumate prin PNRR drept justificare pentru adoptarea rapidă a unei formule pe care o consideră incorectă.
Sindicatele cer retragerea proiectului și reluarea reformei
Confederațiile solicită retragerea actualei variante a Legii salarizării, reluarea procesului de elaborare și organizarea unui dialog social în care organizațiile reprezentative să participe efectiv la stabilirea principiilor și a grilelor.
Printre revendicări se numără stabilirea valorii de referință la nivelul salariului minim, actualizarea acesteia în funcție de inflație și productivitate, eliminarea mecanismelor care ar putea plafona arbitrar drepturile salariale și înlăturarea discriminărilor dintre familiile ocupaționale.
CITEȘTE ȘI: Dublă intervenție Salvamont! Un biciclist rănit în Ciucaș și un turist mușcat de câine
De asemenea, sindicatele cer ca toate anexele și grilele să fie analizate împreună cu federațiile reprezentative din fiecare domeniu și ca viitoarea lege să garanteze că nicio categorie de angajați nu pierde din puterea de cumpărare.
Mesajul transmis de cele cinci confederații este categoric: „Nu acceptăm o salarizare construită pe improvizație. Nu acceptăm sacrificarea salariaților pentru o bifă administrativă. Legea salarizării trebuie retrasă. Procesul trebuie reluat.”
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































