Scandal pe terasa unui magazin. Doi argeșeni, reținuți după ce ar fi bătut un tânăr de 24 de ani. Doi bărbați din județul Argeș, în vârstă de 25 și 31 de ani, au fost reținuți după un scandal produs pe terasa unui magazin din localitatea Pucheni, județul Dâmbovița.
Incidentul s-ar fi petrecut în seara de 31 august, în jurul orei 23:00. Potrivit polițiștilor, cei doi ar fi agresat fizic un tânăr de 24 de ani, din Pucheni, provocându-i leziuni.
În urma probelor administrate în dosar, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Voinești au dispus, pe 2 septembrie, reținerea celor doi pentru 24 de ore.
Joi, 3 septembrie, suspecții urmează să fie prezentați magistraților pentru stabilirea unei măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
CITEȘTE ȘI: Afaceri cu „lemn stratificat” doar pe hârtie. Prejudiciu de peste 3,3 milioane de lei într-un dosar de evaziune fiscală
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































