Șoc! O tânără de 24 de ani a sunat la 112 și a anunțat că a înjunghiat un bărbat. Victima a ajuns la spital. Un incident grav a avut loc în municipiul Constanța, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost găsit în locuință cu o plagă înjunghiată. Cea care a alertat autoritățile a fost chiar femeia bănuită că ar fi comis fapta.
CITEȘTE ȘI: Tragedie într-un service auto! Un angajat a murit în timpul unei intervenții la un vehicul!
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în jurul orei 03:40, polițiștii din cadrul Secției 2 Constanța au fost sesizați prin apel la 112 de o femeie care a declarat că, pe parcursul nopții, l-ar fi înjunghiat pe un bărbat.
Echipajele de poliție s-au deplasat de urgență la adresa indicată, iar verificările efectuate la fața locului au confirmat cele reclamate. În interiorul imobilului a fost identificat un bărbat de 47 de ani care prezenta o rană provocată prin înjunghiere.
Victima a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru investigații și tratament de specialitate.
CITEȘTE ȘI: Tragedie! O femeie de 68 de ani a murit după ce a fost lovită de o mașină care ieșea cu spatele din parcare
Femeia, în vârstă de 24 de ani, a fost condusă la sediul poliției pentru audieri și pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Conform primelor informații comunicate de anchetatori, între cele două persoane nu existau sesizări anterioare privind conflicte sau acte de violență.
Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea situației și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































