Șofer beat și cu viteză amețitoare! A fost prins circulând cu 157 km/h prin localitate. Un șofer de 32 de ani din comuna Stâlpeni s-a ales cu dosar penal după ce a fost surprins de polițiștii rutieri circulând cu o viteză extrem de mare pe DN 73, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
CITEȘTE ȘI: Mii de litri de pesticide expirate, descoperite de polițiști! Dosar penal și amenzi de zeci de mii de lei
Bărbatul a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, Județul Argeș, la volanul unui autoturism, pe DN 73. Fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 157 km/h pe un sector de drum unde limita legală este de doar 50 km/h. Pentru abaterea constatată, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 4.050 de lei.
Verificările efectuate de polițiști au scos însă la iveală o situație și mai gravă. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Valoare care depășește cu mult pragul de la care fapta constituie infracțiune.
CITEȘTE ȘI: Doi bărbați acuzați că au violat o femeie, arestați după intervenția Tribunalului. Judecătoria respinsese inițial cererea procurorilor
Conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Pe numele acestuia au fost întocmite acte procedurale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.
Polițiștii atrag atenția că viteza excesivă și consumul de alcool reprezintă două dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave. În contextul încheierii minivacanței și al valorilor ridicate de trafic de pe principalele artere din țară, oamenii legii le recomandă șoferilor să adopte o conduită preventivă și să respecte regulile de circulație.
CITEȘTE ȘI: Mașină răsturnată și trei răniți după impactul violent cu o căruță. Calul a murit pe loc
Pentru evitarea aglomerației de la intrarea în București, conducătorii auto care vin dinspre vestul și sudul țării sunt sfătuiți să utilizeze și Autostrada A0, cu acces din A1 la kilometrul 18, având posibilitatea de a ieși în zonele Bragadiru, Jilava – Șoseaua Giurgiului și Popești-Leordeni – Berceni.
Polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să se informeze înainte de plecare asupra condițiilor de circulație și să aleagă traseele cele mai potrivite pentru a evita blocajele și situațiile periculoase din trafic.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































