113 percheziții în opt județe într-un dosar de evaziune fiscală. Anchetatorii vizează industria instrumentelor muzicale. Polițiștii și procurorii au declanșat, miercuri, una dintre cele mai ample acțiuni din cadrul Operațiunii „Jupiter”, fiind puse în executare 113 mandate de percheziție domiciliară într-un dosar de evaziune fiscală care vizează activități din domeniul fabricării și comercializării instrumentelor muzicale.
Acțiunea este coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române. Este desfășurată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș. Sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș.
Cele mai multe descinderi au loc în județul Mureș, unde sunt puse în aplicare 102 mandate de percheziție. Alte acțiuni au loc în județele Harghita, Bistrița-Năsăud, Neamț, Suceava, Sibiu, Maramureș și Vrancea.
Anchetatorii efectuează cercetări într-un dosar penal privind suspiciuni de evaziune fiscală în domeniul producției și comercializării de instrumente muzicale.
CITEȘTE ȘI: Fraudă cu fonduri Start-Up Nation! Patru persoane, duse la audieri, iar două case de 5,5 milioane de lei au fost puse sub sechestru
Totodată, vor fi puse în executare și zece mandate de aducere pentru persoane care urmează să fie audiate în cadrul anchetei.
Potrivit autorităților, valoarea prejudiciului adus bugetului de stat nu a fost stabilită deocamdată, aceasta urmând să fie determinată după finalizarea activităților de cercetare și administrarea probelor.
La operațiune participă polițiști ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice, precum și efective din cadrul inspectoratelor de poliție din mai multe județe ale țării. Acțiunea beneficiază și de sprijinul structurilor de investigații criminale, ordine publică, criminalistică, arme și explozivi, logistică și protecția animalelor.
CITEȘTE ȘI: Atac armat! Patru persoane au ajuns la spital după ce un bărbat a deschis focul asupra fostei iubite și a familiei acesteia
În dispozitiv sunt implicați și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș și ai Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand” din Târgu Mureș, precum și specialiști ai Gărzii Forestiere Naționale.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a prejudiciului produs bugetului de stat.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.























































