Rețea globală de criminalitate informatică destructurată. Servere din mai multe țări, inclusiv România, implicate într-o schemă de peste 5 milioane de euro. O amplă operațiune internațională coordonată de autoritățile judiciare din Franța, cu sprijinul Eurojust și Europol, a vizat destructurarea unei rețele de criminalitate informatică care ar fi oferit servicii de anonimizare online pentru infractori cibernetici din întreaga lume.
La data de 11 martie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, au pus în aplicare în România un Ordin European de Anchetă emis de Parchetul Tribunalului Judiciar din Paris.
Ancheta vizează infracțiuni grave, precum constituirea unui grup infracțional organizat, acces ilegal la sisteme informatice, alterarea integrității datelor, perturbarea funcționării sistemelor informatice și utilizarea ilegală a unor programe sau dispozitive informatice.
CITEȘTE ȘI: Tragedie! O persoană a murit după ce a ajuns sub un tren!
Operațiunea a fost desfășurată simultan în mai multe state, fiind implicate autorități din opt țări. Investigațiile au vizat un site care oferea, contra cost, servicii de tip IP proxy utilizate de infractori cibernetici pentru a-și ascunde identitatea online.
Potrivit anchetatorilor, platforma permitea utilizatorilor să își mascheze adresele IP reale, oferindu-le acces la adrese IP din peste 102 țări. Acest lucru era posibil prin infectarea modemurilor și routerelor unor persoane fizice sau organizații cu programe malware. După infectare, proprietarii dispozitivelor nu aveau cunoștință că echipamentele lor erau folosite pentru activități ilegale.
Ancheta a arătat că serviciul proxy a compromis aproximativ 369.000 de routere și alte dispozitive din 163 de țări și ar fi avut circa 124.000 de utilizatori activi.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. Descinderi DIICOT într-un caz șocant: un bărbat ar fi fost forțat să își doneze rinichiul
Pentru accesarea serviciului, clienții plăteau prin intermediul unei platforme de plată care permitea efectuarea tranzacțiilor în mod anonim, utilizând criptomonede.
Autoritățile estimează că platforma ar fi încasat peste 5 milioane de euro de la utilizatorii serviciului.
Investigațiile internaționale au arătat că serverele utilizate pentru răspândirea programelor malware erau amplasate în Franța, Germania, Ungaria, Țările de Jos, România și Statele Unite.
CITEȘTE ȘI: Accident grav pe șantierul unui cimitir! Doi muncitori electrocutați, unul în stare critică
Operațiunea a fost coordonată de Eurojust. Europol a organizat la sediul său din Haga un Post de Comandă Virtual pentru coordonarea autorităților implicate.
În urma acțiunii, au fost dezactivate 20 de servere din șapte state. Au fost confiscate 34 de domenii utilizate în activitatea infracțională. De asemenea, modemurile infectate folosite pentru furnizarea serviciului proxy au fost deconectate de la rețea.
Autoritățile din Statele Unite au reușit, totodată, să blocheze aproximativ 3,5 milioane de euro în criptomonede provenite din activitatea ilegală.
CITEȘTE ȘI: Cuplu prins după ce a plătit telefoane cu bani falși. Bancnotele de 200 de euro erau contrafăcute
În cadrul acțiunilor desfășurate în România, anchetatorii au obținut informații despre utilizatorii platformei și metodele de plată utilizate, fiind luate și măsurile tehnice necesare pentru deconectarea unuia dintre serverele implicate.
Reprezentanții DIICOT au subliniat că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































