Accident violent! Două tinere au ajuns la spital după ciocnirea a două mașini. Un accident rutier soldat cu două persoane rănite s-a produs miercuri, 28 octombrie, în jurul orei 16:00, pe DJ 711E, în localitatea Ibrianu, județul Dâmbovița.
Potrivit primelor cercetări, o femeie de 35 de ani, din comuna Finta, aflată la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu o mașină condusă de o tânără de 19 ani, din București.
CITEȘTE ȘI: Doi bărbați, arestați după violențele de la Focul lui Sumedru! Al doilea suspect se ascunsese de polițiști
În urma impactului, șoferița de 35 de ani și o pasageră de 18 ani, aflată în același autoturism, au suferit leziuni și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii rutieri au demarat cercetările pentru a stabili cauzele și împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
CITEȘTE ȘI: Copilă de 14 ani, victimă a unor agresiuni sexuale! Doi bărbați, de 20 și 50 de ani, reținuți
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































