Accident mortal! Un șofer de TIR și-a pierdut viața după o coliziune frontală între două autocamioane. Un grav accident rutier produs miercuri dimineață pe DN 6, în județul Caraș-Severin. Acesta s-a soldat cu decesul unui șofer de TIR și rănirea altor două persoane. Impactul violent dintre două ansambluri de vehicule a dus la blocarea completă a traficului pe una dintre cele mai importante artere rutiere din vestul țării.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, accidentul s-a produs în jurul orei 07:00, pe DN 6, la kilometrul 461+200 de metri, în afara localității Jupa.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un autocamion condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, care se deplasa din direcția Caransebeș către Lugoj, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație. Vehiculul greu a intrat în coliziune frontală cu un alt ansamblu de vehicule condus de un cetățean uzbec.
Impactul a fost extrem de puternic, iar șoferul român, în vârstă de 39 de ani, a suferit leziuni incompatibile cu viața. Echipajele de intervenție ajunse la locul accidentului nu au mai putut face nimic pentru salvarea acestuia.
CITEȘTE ȘI: Ursul care a atacat un turist pe Transfăgărășan a fost împușcat. Autoritățile au intervenit după incidentul de la Vidraru
În urma coliziunii, conducătorul celui de-al doilea autocamion și un pasager aflat în cabină au fost răniți. Ambii au primit îngrijiri medicale la fața locului. Au fost transportați ulterior la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Accidentul a avut un impact major asupra circulației rutiere, traficul fiind blocat pe ambele sensuri de mers pentru desfășurarea cercetărilor și pentru intervenția echipajelor de salvare.
Polițiștii au estimat că reluarea circulației va avea loc după aproximativ două ore, în funcție de finalizarea măsurătorilor și de operațiunile de îndepărtare a vehiculelor avariate de pe carosabil.
CITEȘTE ȘI: Bărbat arestat! La 59 de ani a batjocorit o fetiță de 7 ani! Bărbatul a înregistrat ororile!
Oamenii legii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele care au dus la producerea tragediei.
Noua tragedie de pe DN 6 readuce în atenție pericolele existente pe drumurile naționale intens circulate. Unde accidentele în care sunt implicate vehicule de mare tonaj au adesea consecințe deosebit de grave.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































