Tânără de 22 de ani, agresată sexual într-un parc! Un bărbat a fost reținut. Un tânăr de 26 de ani, din comuna Doicești, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar de agresiune sexuală. A fost reținut după un incident care ar fi avut loc noaptea, într-un parc din municipiul Târgoviște.
Potrivit anchetatorilor, fapta s-ar fi petrecut pe 4 august, în jurul orei 23.30. Tânărul este suspectat că, în timp ce se afla în parc, s-ar fi apropiat de o femeie de 22 de ani. Acesta ar fi atins-o, fără consimțământ, la nivelul membrelor inferioare și în zona intimă.
CITEȘTE ȘI: Bărbat reținut după ce și-a amenințat fosta concubină și a încălcat ordinul de protecție. Alerta a fost declanșată automat
Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, care au demarat investigațiile pentru stabilirea împrejurărilor în care s-ar fi produs incidentul.
În urma probelor strânse în dosar, pe 6 august, anchetatorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului.
Vineri, 7 august, acesta urmează să fie prezentat Judecătoriei Târgoviște, unde va fi formulată o propunere privind luarea unei măsuri preventive.
CITEȘTE ȘI: Bărbat de 74 de ani, găsit fără viață într-un apartament! Polițiștii au deschis un dosar penal
Cercetările pentru agresiune sexuală sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































