Bărbat reținut după ce și-a amenințat fosta concubină și a încălcat ordinul de protecție. Alerta a fost declanșată automat. Un bărbat din orașul Videle a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa. S-a apropiat de fosta concubină, pe care ar fi amenințat-o. Intervenția oamenilor legii a fost declanșată în urma unei alerte generate de Sistemul Informativ de Monitorizare Electronică.
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 26 iulie, în jurul orei 21:30. Polițiștii au fost alertați că persoana aflată sub monitorizare electronică s-ar fi apropiat de femeia protejată prin ordin judecătoresc.
CITEȘTE ȘI: Scandal între doi bărbați după o partidă de băut. Unul a ajuns în arest
Potrivit anchetatorilor, bărbatul și-ar fi încălcat obligațiile impuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Videle, apropiindu-se de fosta parteneră și adresându-i amenințări.
În urma intervenției, polițiștii l-au identificat pe suspect pe strada Băncii, din orașul Videle, și l-au condus la audieri.
Pe baza probelor strânse în cauză, oamenii legii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
CITEȘTE ȘI: Accident pe autostradă! Patru vehicule implicate, o femeie a fost rănită, iar traficul a fost blocat
Ancheta continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs incidentul și să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































