Minor de 17 ani, prins la volan fără permis! O femeie de 44 de ani i-ar fi dat mașina, deși știa că nu are voie să conducă. Două controale efectuate duminică, 25 octombrie, de polițiștii rutieri din Dâmbovița s-au încheiat cu dosare penale. Un adolescent a fost descoperit conducând fără permis, iar un alt bărbat circula cu un moped care nu figura ca fiind înregistrat.
Primul incident a fost constatat în jurul orei 15:50, pe strada Petru Cercel din Târgoviște. Polițiștii au oprit un moped condus de un bărbat de 38 de ani. Au descoperit, în urma verificărilor, că vehiculul nu era înregistrat pentru circulația pe drumurile publice. Acesta i-ar fi fost încredințat de un alt bărbat, în vârstă de 33 de ani. A fost deschis un dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
CITEȘTE ȘI: Trei turiști, blocați deasupra unei râpe! Intervenție Salvamont pentru recuperarea lor
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 17:00, polițiștii din Găești au depistat un adolescent de 17 ani, din comuna Morteni, care conducea un autoturism pe DJ 702H, în afara localității Petrești.
Verificările au arătat că minorul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, mașina i-ar fi fost încredințată de o femeie de 44 de ani, care ar fi cunoscut faptul că adolescentul nu avea dreptul să conducă.
În acest caz, oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis și încredințarea unui autoturism unei persoane despre care se știe că nu deține permis.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































