Trei șoferi, trei dosare penale. Un bărbat de 73 de ani, prins cu un triciclu electric neînmatriculat. Trei bărbați au ajuns în atenția polițiștilor rutieri din Dâmbovița, în decurs de numai câteva ore. Unul dintre ei, în vârstă de 73 de ani, ar fi circulat cu un triciclu electric neînmatriculat, un alt șofer ar fi avut permisul anulat, iar un tânăr de 24 de ani a fost depistat la volan deși nu ar fi obținut niciodată permis de conducere.
Primul caz a fost înregistrat pe 10 august, în jurul orei 15:20, pe DJ 721, în comuna Perșinari. Polițiștii Biroului Rutier au oprit un bărbat de 73 de ani, din localitate, care ar fi condus pe drumul public un triciclu electric neînmatriculat.
CITEȘTE ȘI: Bărbat de 74 de ani, găsit fără viață într-un apartament! Polițiștii au deschis un dosar penal
În urma verificărilor, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 20:10, un alt conducător auto a fost oprit de polițiștii Serviciului Rutier pe Calea București din Târgoviște.
La volan se afla un bărbat de 54 de ani, din comuna Voinești. Consultarea bazelor de date ar fi arătat că acesta avea permisul de conducere anulat, astfel că polițiștii au întocmit și în acest caz un dosar penal.
Seria incidentelor a continuat în noaptea de 10 spre 11 august. În jurul orei 02:20, polițiștii din Pucioasa au depistat pe strada Rândunelelor un tânăr de 24 de ani, din comuna Glodeni.
CITEȘTE ȘI: VIDEO: Scene șocante! Un copil a căzut dintr-o mașină în mers și a ajuns în fața unui TIR
Potrivit verificărilor efectuate de oamenii legii, acesta ar fi condus autoturismul deși nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule.
Tânărul a fost testat și cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au deschis pe numele său un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis, cercetările urmând să stabilească toate împrejurările în care s-a produs fapta.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































