Scrisori îmbibate cu droguri de mare risc, trimise într-un penitenciar. Tânăr de 24 de ani, arestat preventiv. Un tânăr de 24 de ani a fost arestat preventiv într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud. Anchetatorii au descoperit o metodă neobișnuită prin care drogurile ar fi trebuit să ajungă într-un penitenciar. Potrivit procurorilor, file de hârtie ar fi fost impregnate cu un drog de mare risc și expediate sub forma unor scrisori către unitatea în care tânărul era încarcerat la acel moment.
Bărbatul este cercetat pentru complicitate la trafic de droguri de risc și de mare risc și instigare la trafic de droguri de mare risc.
CITEȘTE ȘI: VIDEO: Scene șocante! Un copil a căzut dintr-o mașină în mers și a ajuns în fața unui TIR
Ancheta vizează însă și o cantitate importantă de substanțe interzise descoperită în vara acestui an. Procurorii susțin că, între sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie 2026, tânărul ar fi sprijinit activitatea infracțională a unui alt inculpat din dosar, care a fost arestat preventiv pe 3 iulie.
Ar fi închiriat locul în care erau ținute aproximativ trei kilograme de ketamină
Conform DIICOT, tânărul de 24 de ani ar fi fost cel care a ales și a închiriat locația utilizată pentru depozitarea drogurilor.
În spațiul respectiv s-ar fi aflat aproximativ trei kilograme de ketamină, precum și alte cantități de canabis și 4-CMC, substanțe încadrate în categoriile drogurilor de risc și de mare risc.
CITEȘTE ȘI: Accident cumplit! Un copil de 2 ani și-a prins mâna într-un tocător electric și a fost operat de urgență
Drogurile au fost descoperite și indisponibilizate în cadrul unei acțiuni desfășurate de anchetatori pe 2 iulie 2026.
Cercetările au scos însă la iveală și un episod anterior, petrecut în perioada în care suspectul se afla după gratii.
Drogul ar fi fost impregnat în file de hârtie
Procurorii susțin că, înainte de luna septembrie 2025, bărbatul ar fi determinat o femeie, coinculpată în dosar, să procure o cantitate de MDMB-4en-PINACA, drog de mare risc.
La solicitarea acestuia, femeia ar fi impregnat substanța în file de hârtie. Hârtiile ar fi fost apoi introduse în corespondență și expediate către penitenciarul în care tânărul se afla încarcerat.
CITEȘTE ȘI: Bărbat de 74 de ani, găsit fără viață într-un apartament! Polițiștii au deschis un dosar penal
Planul a fost însă descoperit înainte ca substanța să ajungă la destinația urmărită. Scrisorile îmbibate cu drogul de mare risc au fost depistate și indisponibilizate pe 4 septembrie 2025, precizează DIICOT.
Arestat preventiv pentru 30 de zile
În urma continuării investigațiilor, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus, pe 5 august 2026, reținerea pentru 24 de ore a tânărului.
O zi mai târziu, pe 6 august, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bistrița-Năsăud, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
CITEȘTE ȘI: Conflict violent! Doi bărbați au fost reținuți după o altercație
Investigațiile sunt desfășurate de procurorii DIICOT împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a eventualelor responsabilități ale persoanelor implicate. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.*
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































