Conflict violent! Doi bărbați au fost reținuți după o altercație. O dispută izbucnită într-o comună din județul Teleorman s-a încheiat cu reținerea celor doi bărbați implicați, după ce aceștia s-ar fi agresat reciproc. Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele incidentului.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, conflictul a avut loc în data de 3 august, în comuna Ciolănești, unde doi bărbați ar fi avut un schimb de replici care a degenerat într-o altercație fizică.
La sesizarea incidentului au intervenit polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești, care au efectuat cercetări și au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
CITEȘTE ȘI: Coliziune între două autoturisme! O femeie de 78 de ani a ajuns la spital
În urma administrării probatoriului, oamenii legii au dispus reținerea ambilor participanți la conflict, aceștia fiind cercetați pentru faptele comise.
Ancheta este coordonată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede. Polițiștii continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs altercația și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































