Ambulanță scăpată de sub control! A intrat într-un gard, iar două persoane au ajuns la spital. Un accident în care a fost implicată o ambulanță s-a produs sâmbătă după-amiază pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București. Vehiculul a ieșit de pe carosabil și a lovit gardul unei proprietăți, iar două persoane au fost rănite.
Potrivit primelor date furnizate de Brigada Rutieră, ambulanța era condusă de un bărbat în vârstă de 43 de ani și circula dinspre Splaiul Unirii către strada Iuliu Hațieganu.
În zona imobilului cu numărul 9A, din cauze care urmează să fie stabilite în cadrul anchetei, șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Ambulanța a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de gardul unei proprietăți.
CITEȘTE ȘI: Beat la volan, a intrat cu mașina într-un stâlp. Șofer reținut după un accident!
În urma impactului, două persoane au fost rănite. Acestea au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Șoferul ambulanței a fost verificat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Polițiștii Brigăzii Rutiere continuă cercetările pentru a stabili cauza accidentului și împrejurările exacte în care conducătorul ambulanței a pierdut controlul vehiculului.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































