Operațiune dramatică de salvare în Marea Neagră! Cinci marinari recuperați cu elicopterul, alți membri ai echipajului sunt dispăruți. Mobilizare impresionantă de forțe în largul Mării Negre, după ce o navă comercială sub pavilion străin a fost avariată. Elicoptere Black Hawk, ambarcațiuni de intervenție și echipe medicale participă la misiunea de salvare.
Cinci membri ai echipajului au fost recuperați cu un elicopter Black Hawk și transportați la spital, în Constanța. Unul prezenta arsuri la nivelul scalpului, altul simptome ușoare de intoxicație cu fum, iar ceilalți trei nu aveau leziuni vizibile.
Operațiunea continuă pentru găsirea celorlalți marinari dispăruți. Un al doilea elicopter Black Hawk a fost trimis pentru transportarea salvatorilor la bordul navei avariate, prin troliere, în vederea efectuării căutărilor în interior.
Intervenția este îngreunată de valurile foarte mari și condițiile meteorologice nefavorabile. Poliția de Frontieră, pompierii și echipajele medicale rămân mobilizate pentru salvarea persoanelor dispărute.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































