Biciclist lovit de o mașină! Victima avea o alcoolemie uriașă. Un biciclist de 59 de ani a ajuns la spital, joi, 15 octombrie, după ce a fost lovit de un autoturism pe DN 71, în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița.
Accidentul s-a produs în jurul orei 15:15, când un șofer de 22 de ani ar fi acroșat biciclistul.
Ambii au fost testați cu etilotestul. Șoferul nu consumase alcool, însă în cazul biciclistului aparatul a indicat 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor accidentului.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































