Șapte zile pe drum și o traversare înot a unui râu! Doi bărbați, salvați în stare de epuizare și hipotermie. Intervenție dificilă a salvamontiștilor din Maramureș pentru salvarea a doi cetățeni ucraineni aflați în stare de epuizare, în zona Valea Vișeului, în apropierea râului Tisa. Cei doi bărbați petrecuseră șapte zile pe drum și traversaseră înot râul în seara precedentă.
Când au fost găsiți, ambii prezentau semne de hipotermie și erau epuizați fizic. Unul dintre ei nu se mai putea deplasa, iar potrivit relatării însoțitorului său, își pierduse cunoștința pentru o perioadă.
Salvatorii montani au reușit să îi localizeze și să îi recupereze în siguranță, în cadrul unei misiuni desfășurate cu sprijinul Poliției de Frontieră și al echipajelor SMURD.
După recuperare, cei doi cetățeni ucraineni au primit primul ajutor din partea personalului medical SMURD.
Reprezentanții Salvamont Maramureș au anunțat că intervenția s-a încheiat cu succes și au mulțumit echipajelor implicate pentru colaborarea care a făcut posibilă salvarea celor doi bărbați.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































