Accident în lanț! Două persoane rănite după impactul dintre trei mașini. Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs pe DN 72, în afara localității Săcuieni. Fiind necesară intervenția echipajelor de urgență.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Dâmbovița, un bărbat de 63 de ani, din județul Argeș, aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu o mașină condusă de un bărbat de 46 de ani, din Moreni. În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat într-un al treilea vehicul, condus de un bărbat de 47 de ani, din județul Prahova.
CITEȘTE ȘI: Scandal violent! Bărbat cu toporul, distrugeri la magazin, Primărie și autospeciala Poliției
În urma accidentului, șoferul de 47 de ani și un pasager în vârstă de 71 de ani, aflat în primul autoturism, au fost răniți. Aceștia au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.
CITEȘTE ȘI: Scandal! Client înjunghiat după o ceartă cu un taximetrist!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































